acasa | contact
EuropeDirect Info Europe Direct
ULTIMA ORA » Cartea verde privind iniţiativa cetăţenilor europeni


   Tratatul de la Lisabona introduce o nouă formă de participare publică la modelarea politicii Uniunii Europene, şi anume Iniţiativa cetăţenilor europeni. Aceasta permite unui milion de cetăţeni dintr-un număr semnificativ de state membre să ceară direct Comisiei Europene luarea în discuţie a unei iniţiative de care sunt interesaţi, într-unul dintre domeniile de competenţă ale UE.
Înainte ca cetăţenii să îşi poată exercita acest drept, este necesară elaborarea unui regulament la nivel comunitar, care să prevadă câteva reguli şi proceduri de bază.

   Dată fiind importanţa acestui nou instrument pentru cetăţeni, societatea civilă şi părţile interesate din Uniunea Europeană, Comisia lansează o consultare publică de proporţii, pentru a solicita opiniile persoanelor interesate în legătură cu modul în care ar trebui să funcţioneze, în practică, iniţiativa cetăţenilor.

   Cartea verde privind iniţiativa cetăţenilor europeni se poate descărca la adresa: http://ec.europa.eu/romania/focus/consultare_publica_initiativa_cetatenilor_europeni_ro.htm

   Cei care lansează această consultare oferă o imagine de ansamblu asupra aspectelor juridice, administrative şi practice pe care va trebui să le prevadă regulamentul şi adresează întrebări la care participanţii sunt invitaţi să răspundă până la data de 31 ianuarie 2010.

   Dacă doriţi să aflaţi mai multe detalii despre această consultare şi să ne transmiteţi părerile şi comentariile dumneavoastră faceţi clic la adresa: http://ec.europa.eu/dgs/secretariat_general/citizens_initiative/consultation_ro.htm

Adaugat: Vineri, 22 Ianuarie 2010, 15:28:12
Autori: Europe Direct Botoşani


» Comenteaza

Alte articole din Ultima ora:

» Preambul: Audierea lui Dacian Cioloş
» Rezumatul audierii comisarului desemnat Dacian Cioloş - Agricultură şi dezvoltare rurală
» România a fost selectată să participe la ediţia 2010 a Premiului European pentru Literatură
» Comisia Europeana, Fondul Monetar Internaţional si Banca Mondiala efectueaza o misiune comuna de evaluare în România
» Audierea lui Dacian Cioloş
» Stop sărăciei acum
» Cartea verde privind iniţiativa cetăţenilor europeni
» Eurobarometru
» Eurobarometru
» Eurobarometru
» Nou studiu privind bunurile publice asigurate de agricultura din Uniunea Europeană
» Comunicat la încheierea misiunii tehnice a Comisiei şi FMI-ului în România
» proba
» Ziua Siguranţei pe internet
» Joi, 11 februarie: Ziua numărului 112 – numărul unic de urgenţă la nivel european
» Ziua europeană de luptă împotriva obezităţii
» proba
» Proiectul Cetăţeanul
» O evaluare formativă a instrumentelor structurale în România
» Europe Direct Botoşani pe Facebook
» Seminar Europe Direct
» Spațiul Schengen: spre un sistem decizional european
» Agenda Europeană 9 aprilie

Comentarii:

Travispl a scris, Sambata, 14 Noiembrie 2015, 00:39:46 :

I got many of of informative.
Cheapest no needed prescription drugs in buy isoptin-sr website.

DanielQ.T. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 03:01:05 :

It`s is a very interesting description.
In our online medicine chest cheap cost for drug. See more to buy cefadroxil website.

BeskinK.Q. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 05:20:49 :

I have much of of informative.
In on line medicine chest cheapest price for drug. See more to buy gentlerefreshingtoner blog.

StivP.Q. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 05:52:23 :

I found learned a lot of interesting.
We offer good drugs in buy laxatea shop.

IraO.Q. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 16:57:56 :

It`s is a very interesting site.
For buy good drugs click to motrin online shop. Low price without prescription drugs in cheap Hydrochlorothiazide site. We offer good medicines in clonidine online shop.

GeorgeE.Y. a scris, Duminica, 19 Februarie 2017, 19:22:24 :

It`s is a very informative description.
We offer low medicines in vermox online shop. We offer cheap drugs in lamictal.php-webs.net shop. We offer cheapest drugs in tofranil shop.

Alte articole
» Din EUROPARLAMENT: Galerii foto - Parlamentul European
» Din EUROPARLAMENT: Infografice - Parlamentul European
» Din CăUTăM PARTENERI : Greece: Crisis Observatory
» Din BLOGURILE EUROPE DIRECT: Ziua Europei cu Reţeaua Europe Direct România
» Din CETățENIA EUROPEANă: Implicarea reprezentanților lucrătorilor și angajatorilor (partenerii sociali) în reformele guvernamentale
» Din CENTRUL EUROPE DIRECT BOTOşANI : Concurs de lectură
Cartea verde privind strategia europeană în materie de deșeuri de plastic aflate în mediul înconjurător
» Din BLOGURILE EUROPE DIRECT: Euro-mărțișoare 2013
» Din CENTRUL EUROPE DIRECT BOTOşANI : Ziua Europei 2012 la Botoşani
» Din COMISIA EUROPEANă : Proiectul „IRIS III”: 5 milioane Euro, Dunărea şi România
» Din BLOGURILE EUROPE DIRECT: Super Euro Direct, 17 mai
» Din CENTRUL EUROPE DIRECT BOTOşANI : Drepturile dumneavoastră în calitate de consumator
Broşură editată de Comisia Europeană
» Din COMISIA EUROPEANă : Şcoala cu clasele I–VIII Româneşti, Botoşani a primit Certificatul European Language Label
Azi, la Reprezentanţa Comisiei Europene
» Din ULTIMA ORA: Audierea lui Dacian Cioloş
La Parlamentul European
» Din ULTIMA ORA: Preambul: Audierea lui Dacian Cioloş
» Din MAI 2009: Expoziţia virtuală STUDE
» Din APRILIE 2009: Parteneriate europene
» Din MARTIE 2009: Ştafeta TINERI UNIŢI DIRECT SPRE EUROPA
Comunicat de lansare
» Din MARTIE 2009: Discuţie on-line cu Comisarul Meglena Kuneva
Despre drepturile consumatorilor
» Din MARTIE 2009: Conferinţa de presă
De Ziua Consumatorilor
» Din MARTIE 2009: Martisoare electorale europene
Acţiune a Centrului Europe Direct Botoşani sub deviza: Alegeri Europene - TU DECIZI!
» Din FEBRUARIE 2009: Seminar la Hotel Hilton Bucureşti
Centrele de informare EUROPE DIRECT
Unica responsabilitate pentru continutul site-ului revine autorilor, iar Comisia Europeana nu este raspunzatoare pentru utilizarea sub orice forma a informatiilor continute in site.